Sa fie lumina

Hits: 259

Sa fie lumina!

La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul. Si pamantul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Si a zis Dumnezeu: “Sa fie lumina!” Si a fost lumina.

De mica am fost fascinata de luminite, de beculete, de lumina lumanarilor! Cel mai mult ma impresionau sutele de lumanari aprinse in cimitir in noaptea sfanta a Invierii Domnului, Craciunul fiind al doilea moment cand ramaneam uimita, ore in sir, privind la bradul imens, pe care mama îi impodobea in fiecare an! Infofolita bine si incuiata in sufragerie la fel de bine, mama transforma bradul dintr-un copac intr-o fascinanta poveste de Craciun! Pe vremea lui Ceausescu nu se gaseau globuri sau decoratiuni ca acum, dar bradutul meu era special, avea instalatie cu stelute si lumanarele, globurile și decorațiunile fiind de cand era mama mica! Plus bomboanele infasurate in ambalaj argintiu, bomboane cumparate la kilogram de la alimentara! Mi s-a facut atat de pofta…Le mancam cu o viteza și cu o placere greu de inteles pentru ai mei! De mica eram pusa pe glume, papam bobo, remodelam cumva, la loc ambalajele si le lasam in pom! Tata, dragul de el, de cate ori dorea sa pape o bomboana, teapa! Ambalajul era gol! Ciupilica (adică eu) 1, tata 0! Eu radeam de numa, tata se bosumfla de numa si, ca să ma oftice, imi lua bomboanele si le agata cat mai sus! Normal, la 1.95cm ai lui, ii convenea! Mie, nu! Ciupilica -tata 1-1! Dar tot ma descurcam, ma duceam direct la sursa, adică la cutia cu bobo, unde faceam același lucru cum făceam cu bomboanele din pom! Ciupilica-tata 2-1!

Ce vremuri frumoase am trait! Poate ca sarbatorile de atunci nu erau atat de extravagante ca cele de acum! Nu plecam in excursii exotice, nu ne faceam cadouri de mii de lei, dar cand ne asezam toti la masa, simteam ca este, cu adevarat, sarbatoare! Simteam, cu adevarat, lumina, bucuria! Si nu pentru ca pe masa se aflau bucate alese, facute toate de bunica si de mama din porcul crescut de mana lor, ci, pentru ca eram toți, împreună, ACASA, unde mirosea a povesti, a scorțisoara, a amintiri de viata, de suflet, a bogatie sufleteasca, a colinde…

Anii au trecut si, rand pe rand, dragii mei au trecut la cele vesnice. Bucuria s-a diminuat, luminitele din brad au fost inlocuite cu lumina lumanarilor, iar colindele au fost fost inlocuite cu cantarea trista a slujbei de parastas. Prima a fost bunica Steliana, matusa mamei mele, nasa mea de botez, bunica alaturi de care am crescut si care, in 2005, in Noiembrie a plecat sa cante colinde alaturi de omul ei drag, Nicolae, bunicul meu! Din 2005 a început pentru mine lungul sir de sarbatori triste! Ceva se schimbase iremediabil! Din 4 am ramas 3! La 7 ani si o saptamana distanta, tot intr-un Noiembrie blestemat, in 2012 a plecat si mama si, o dată cu ea, ideea de familie! Am plecat o data cu mama, m-am îngropat o data cu ea! Un an de zile am tras de mine sa stau in picioare, sa rezist pentru tata! Aveam datoria morala fata de mama si fata de tata sa stau in picioare! Din 3 am ramas 2! In casa noastra era din ce in ce mai putina lumina…La 8 ani și 4 luni, in Martie 2020 a plecat si tata! Din 2 am ramas 2, eu si cu Aron! Lui tata ii era dor de mama, vroia la ea, spunea tuturor ca pentru el totul s-a terminat, vrea acasă langa mama! I s-a îndeplinit dorința!

‌Inca o data, am fost nevoita sa stau in picioare pentru Aaron, minunea mea de om si de suflet! Mizeria asta de asa-zisa pandemie ne-a tinut departe mult timp, dar, eram, existam, ne bucuram de timpul petrecut impreuna, chiar daca acest timp insemna mai mult pe Skype decat fata in fata! Eram aici, ne dadeam putere unuia altuia! Ne iubeam, pentru noi acasa putea fi oriunde. Pentru noi, acasa a fost, este si va fi o traire, un om, o emotie, niciodata o casa, niste pereti sau un loc fizic! Am visat ca, alaturi de iubirea mea eterna, voi petrece zeci de sarbatori, ca vom impodobi zeci de brazi, ca ne vom spune zeci de povesti de Craciun! 6 ani, am visat, am trait, ne-am bucurat, am crezut, am sperat, m-am înselat! Mana nevazuta a destinului pregatea finalul povestii noastre de iubire, o poveste asumata, traita si ințeleasa, pe deplin, doar de noi! Pe 13 August 2022, cu trei zile inainte de a veni acasa, intr-un Tel Aviv plin de viata, de vise si de trairi, se stingea omul care mi-a daruit cei mai frumosi ani din viata mea, Aaron, minunea care a fost, este si va fi vesnic pentru mine prima, marea si eterna mea iubire, mentorul meu, sotul meu, cel mai bun prieten, confidentul meu, echilibrul si linistea mea, inspiratia mea de zi cu zi, omul caruia ii povesteam tot, cu care ma sfatuiam in tot si in toate, bucuria si oaza mea de liniste, panduta meu ubit, care stia sa ma ocroteasca, sa ma incurajeze, sa ma tempereze, care m-a ingrijit si m-a scos din morti, atunci cand, in 2019, eu mai aveam putin si treceam dincolo! O data cu plecarea lui Aaron a-a stins si ultima lumina! Si, daca in Matematica 2-1=1, in viata, intr-o poveste de iubire 2-1=0! Din 2 am ramas 0!

‌Dupa fiecare pierdere, dupa fiecare soc am crezut ca totul se va termina! Lumea se va opri, soarele va apune vesnic, viata nu mai are rost. Sufleteste, o parte din mine a murit cu fiecare, insa numai dupa pierderea mamei si a lui Aaron mi-am dorit din tot sufletul sa ma duc si fizic langa ei. Inteleg, insa ca nu este, inca, timpul meu, ca viata merge mai departe, ca lumea nu se opreste pentru durerea mea, ca sarbatorile inca mai vin, Hristos inca se mai naste, orasele inca se mai imbraca in haine de sarbatoare, brazii sunt, inca, impodobiti si cuvintele lui Dumnezeu inca se mai aud..Si s-a facut lumina! Si, in aceste vremuri tulburi, chiar de aceasta lumina avem atat de multa nevoie. Si poate ca brazii acestia minunati, impodobiti cu mii si mii de beculete sunt ancora si coloana vertebrala de care are nevoie umanitatea, lumina spre care tindem toti sa ne indreptam, lumina pe care ne-o oferim noua si lor, celor plecati intr-o lume mai buna! Sa fie lumina! Multa lumina!

Acasa,

15 Noiembrie 2022

Alexandra Mihăescu Goldstein