Dragoste pe Calea Victoriei

Hits: 453

“Când plecam unul de langa celalalt nu ni se parea ca ne despartim, ci ca mergem sa ne asteptam altundeva.” Cesare Pavese

   Viata este o permanenta aventura si niciodata nu vom cunoaste, cu adevarat, unde ne va duce aceasta aventura! Ne trezim si ne imaginam ca ziua va decurge intr-un anume fel! Crestem si ne imaginam viata desfasurandu-se dupa un tipar foarte bine stabilit de noi sau de altii! Ne imaginam ca vom termina anumite studii, ca ne vom casatori, ca vom avea o familie fericita, ca vom avea copii, ca vom trai fericiti, ca ne vom bucura de nepoti….Omul este dator sa faca planuri, insa cineva acolo sus, cu un sens al umorului teribil de dezvoltat, ne da, cateodata, planurile peste cap si viata noastra se transforma dintr-un film linistit intr-o adevarata telenovela… Si Dumnezeu zambeste strengar si isi freaca mainile de bucurie pentru ca EL stie ce va urma, iar noi ramanem uimiti in fata neprevazutului, in fata surprizei pe care viata ne-a pregatit-o si incercam sa intelegem daca ceea ce se intampla ni se intampla chiar noua sau daca este doar o poveste, pe care cineva ne-o spune intr-o seara de toamna, la gura sobei!

   Aveam 22 de ani, eram studenta in ultimul an la Facultatea de Jurnalism din Bucuresti si viata mea parea sa fie una normala, impartita intre cursuri, practica redactionala, prieteni si familie! Aproape fiecare zi era la fel, cu exceptia zilelor cand plecam la parintii mei la Campina, sau cu exceptia sarbatorilor facute, intotdeauna alaturi de ai mei, tot la Campina! Totul curgea cu precizia unui ceas elvetian, stiam ce voi face in fiecare zi, in fiecare saptamana! Sunt o persoana foarte organizata si imi place sa stiu exact ce si cum voi face…Asta pana cand viata a zis in sinea ei :”fata asta are o viata mult prea organizata si plictisitoare! Ia sa ii incurc putin planurile si sa o scot din rutina!” Zis si facut, doamna viata s-a pus pe tesut planul…

  Intr-o zi ploioasa si friguroasa de Septembrie alergam la metroul din Piata Victoriei…Vorbisem cu prietena mea sa ne vedem la o cafea si sa facem impreuna lucrarea de licenta…Ne hotarasem sa dam licenta in sesiunea din Februarie 2003…Cu bratele pline de carti, alergam sa prind metroul…Ma uitam la ceas si imi dadeam seama ca intarziasem…Coboram la metrou aproape sarind cate doua trepte ….Brusc, totul s-a oprit…Brusc, cartile mele s-au imprastiat pe toate treptele si universul meu s-a intunecat! In dorinta mea nebuna de a ma lua la tranta cu examenele, intr-un moment de inspiratie profunda, m-am luat la tranta cu treptele de la metrou…Stateam nemiscata ca intr-un moment de meditatie profunda si singurul lucru pe care il mai vedeam erau niste stelute mici, albastre, extrem de sclipitoare! Am deschis ochii dupa cateva momente care mi s-au parut o eternitate si, atunci, in acel moment, am vazut cei mai buni si mai calzi ochi pe care ii vazusem in viata mea…A fost secunda in care timpul a inghetat in sufletul meu! Cu o voce de inger, s-a aplecat asupra mea si m-a intrebat

   -Domnisoara, va doare ceva? Puteti sa va miscati?

    De durut nu ma durea nimic, eram doar putin amortita, in schimb, de miscat imi era imposibil! Ma uitam fix in ochii lui si, in capul meu zapacit, plin de stelute, nu-mi doream decat sa stau cumintica pe acele trepte si sa simt caldura si bunatatea acelor ochi…Ma uitam si ma gandeam, asa trebuie sa arate Raiul…S-a uitat fix in sufletul meu si mi-a zambit! La randul meu, am zambit cu vinovatia omului care a fost prins asupra faptei…Mi-a intins mana si m-a ajutat sa ma ridic!

   -Va multumesc din suflet pentru ajutor, am spus cu o voce ce mi se parea ca nu este din aceasta lume!

   -Cu mare drag, mi-a raspuns si, inca o data m-a privit, adanc, in ochi si in suflet!

     I-am intins mana si am rostit soptit

   -Alexandra Mihai!

    A zambit, mi-a luat mana in mana lui si mi-a raspuns simplu si profund…

  -Aaron Nicolas Goldstein!

  A fost secunda in care instinctiv am simtit ca viata mea s-a schimbat pentru eternitate, secunda in care am simtit cu fiecare bataie de inima ca numele lui imi va fi sadit in suflet, in constiinta si in toata fiinta mea pentru toata viata, pentru toata moartea, pentru astazi si pentru fiecare maine etern! A fost secunda in care am simtit ca omul cu fata de inger din fata mea imi va marca intreaga existenta si ca, din acel moment in care m-a privit in suflet, Aaron a devenit reperul suprem al intregii mele existente! Am stiut ca vor fi momente de viata care vor avea sens numai daca vor fi traite langa el! Am stiut ca numele lui va fi cea mai sfanta rugaciune a vietii mele! Am stiut ca eu nu voi fi cea care am fost, am stiut ca viata m-a pus efectiv la pamant pentru a ma ajuta sa-mi ridic sufletul si fiinta pe cele mai inalte culmi de lumina, de frumos, de traire profunda si ardere totala! Am stiut si am simtit total si naucitor de profund ca Aaron va fi destinul meu sfant si casa pe care am cautat-o toata viata! Am stiut ca miracolul vietii, in general, nu poate fi inteles decat langa Aaron, ca el va face mereu parte din tot ceea ce sunt eu ca om, ca spirit, ca suflet de adolescenta transformat subit si sublim intr-un suflet de femeie! Am stiut si am simtit dincolo de cuvinte, de senzatii, de trairi, dincolo de tot si de toate ca voi fi legata de Aaron pentru intreaga viata, pentru intreaga eternitate, pentru toate vietile si mortile pe care vom imparti impreuna!

   Viata este o permanenta aventura, iar aventura vietii mele poarta numele lui Aaron, omul pe care viata mi l-a trimis spre mantuire vesnica, intr-o zi ploioasa de Septembrie, intr-o zi in care Creatorul tuturor celor vazute si nevazute a zambit, strengar, de bucurie, a zambit pentru mine, a zambit pentru el, a zambit pentru intalnirea noastra eterna..

   Acolo, pe acele trepte de pe Calea Victoriei, s-a implinit destinul sfant al unor suflete care se cunosteau de milenii si care isi doreau cu disperare sa isi continue aventura, mana in mana, prin lume, mana in mana prin viata, aventura care continua si astazi si care va continua pentru eternitate!

   Viata este o aventura si dragostea poate veni, pe neasteptate, chiar si pe Calea Victoriei!

Alexandra Goldstein,

Montreal, 3 Septembrie, 2017