La bine si la greu!

Hits: 1058

„Caci asta e iubirea cea mai mare,/ Sa vezi cu ochii celuilalt, adanc,/ Iar cand nu e cu tine si te doare/ Sa-i simti in ochii tai pe-ai lui cum plang!” Adanca privire, Adrian Paunescu

…la bogăție și la sărăcie, la boala și la sănătate…Pentru unii, un juramant sfant pe care îl simt și îl trăiesc în fiecare clipa a vieții lor. Pentru alții, vorbe în vânt, spulberate asemenea unor baloane de sapun, la prima pala de vânt. Cei care simt, care trăiesc fiecare promisiune pe care și-au făcut-o cândva sunt luați, de multe ori, peste picior de cei care se trezesc ca, brusc și dintr-o data ii pocneste sfânta iluminare, cei care sunt prea înălțați în sfere de lumina și mult prea importanti pentru umanitate pentru a se mai apleca spre nevoile celor care plâng, care suferă, care sunt în proces de vindecare, care încă mai sunt oameni în carne și oase.

Ce simplu este sa ii stai unui om aproape atunci când are bani, rade, da petreceri, te invita în vacanțe scumpe și îți ofera cadouri luxoase, când te privește în ochi cu bucurie…bucuria omului care a avut o zi splendida, in care i-au mers afacerile strună, clientii și-au plătit contractele la timp, secretara a făcut o cafea delicioasa, vecinul de birou, într-un gest de imensa dragoste i-a cedat locul din parcare, iar partenerul sau de faceri tocmai l-a anunțat ca au castigat o mega licitatie. Da, în asemenea condiții este al dracului de simplu sa iubesti, sa zambesti cu gura pana la urechi, sa ai senzatia ca esti in topul topului, ca norocul iti surade fara sa se plictiseasca, ca zanele bune, la nasterea ta ti-au urat din suflet una, alta si ca, iata asa a fost…Da, ce simplu este sa iubesti cand totul este calm si linistit, un permanent zambet si curcubeu…Da…insa aceasta este doar o fateta a vietii si cine neaga partea intunecata a ei, are buba la caput.

Toata viata mea am considerat ca adevarata iubire nu i-o arati unui om atunci cand toate ii merg bine, ci atunci cand viata da peste el si il loveste nemeritat, atunci cand contul bancar il face sa planga mai ceva ca o ceapa taiata marunt, atunci cand nimic, dar absolut nimic nu ii iese, cand lumea lui, a ei sau a lor se rastoarna cu fundul in sus, atunci cand omul tau drag te priveste trist ingrijorat, dezamagit, purtand in ochi nu lumina soarelui, ci toate nuantele de gri si de cenusiu, atunci cand vine acasa obosit, trist si stors ca o lamaie si care te ia in brate si te strange, nu pentru ca te-ar dori intr-un fel erotic, ci pentru ca simte nevoia sa isi odihneasca, macar pentru un moment, sufletul si gandurile la pieptul tau, pentru ca stie, in adancul fiintei lui ca, in cele mai grele si mai negre momente ale vietii lui tu esti cel mai puternic punct de sprijin in Univers, cel/ cea care, printr-o singura vorba rostita suav sau printr-un simplu gest facut din si cu tot sufletul reusesti sa ii alungi cele mai adanci temeri, griji si scenarii apocaliptice, pentru ca doar acasa, langa tine, isi poate reincarca bateriile, isi poate vindeca dezamagirile si umple cu frumos si cu senin golul din suflet, pentru ca Adam fara Eva nu ar stiut ce inseamna sa fie puternic, iar Eva fara Adam nu ar fi stiut ce inseamna sa daruiesti iubire si caldura sufleteasca, pentru ca unu minus unu inseamna zero in matematica, dar la nivel sufletesc inseamna pierderea unui lumi intregi, a unei parti din tine, a unei trairi profunde pe care, oricat de mult te-ai stradui, nu ai putea sa o definesti intr-un mod clar, dar pe care o simti in fiecare celula a trupului tau.

Sa poti iubi un om, atunci cand pierde absolut tot, cand viata lui este un haos total, cand nu ai nici cea mai mica idee daca ziua de maine va fi una linistita sau un taifun total. Cred cu toata fiinta ca aceasta inseamna sa iubesti cu adevarat, asta inseamna ca fericirea celuilalt sa fie fericirea ta si lacrima celuilalt sa se transforme intr-o secunda in lacrima ta.

Am avut momente cand am spus sau am facut ceva gresit, momente in care durerea fizica pusese stapanire pe mine atat de mult, incat nu mai puteam nici macar sa zambesc, de ras nici macar nu se punea problema, momente in care ma simteam atat de ranita, incat nici sa respir nu mai aveam puterea, momente in care ma simteam ca intr-un tren de mare viteza care mergea spre nicaieri si care cara cu el parti din mine, bucati din sufletul si din amintirile mele. In acele momente, in care nu am mai gasit puterea in mine, am gasit in Aaron, stalpul meu de rezistenta la bine si la greu, scutul meu de aparare impotriva vicisitudinilor vietii, casa mea sfanta la care ma intorc mereu la bine si la greu, omul care ma iubeste dincolo de zambete, de grimase, de lacrimi de durere sau de bucurie, dincolo de impliniri sau de dezamagiri, de reusite sau de infrangeri, de valsurile sau de uraganele din sufletul meu, de aparente, de viata, de moarte, simplu, dar atat de profund la bine si la greu…pentru astazi, pentru totdeauna! Atunci cand Aaron simtea cum golul din jurul lui il sufoca, se refugia in sufletul meu de copil, in bratele mele de femeie, in gandurile mele de suflet drag, in ochii mei de viezurici, pentru ca doar acolo isi regasea linistea, echilibrul, curajul si puterea de a merge mai departe, de a se lua la tranta cu viata, cu problemele, cu el, cu altii, cu tot si cu toate. Atunci cand viata ne-a adus impreuna, nu ne-am promis nici luna, nici soarele. Nu ne-am promis iubire eterna si viata vesnica, insa in fiecare zi mergem prin viata mana in mana si suflet langa suflet. In fiecare zi, ne daruim dimineata zambetul soarelui iar seara lumina lunii. Cu cat viata ne incearca mai mult, cu atat fundatia casei noastre devine mai puternica, iar noi prindem impreuna radacini mai adanci. Furtunile vin, iar noi invatam sa fim asemenea unei salcii, ne indoim, dar nu ne rupem. Furtunile trec, iar noi zambim, pentru ca, inca o data, ne-am tinut strans in brate, in suflet si in gand. Ca noi, milioane de alte cupluri, care se iubesc si care se incapataneaza sa nu renunte unul la celalalt, atunci cand frigul vietii musca nemilos din ei. Cel mai usor este sa pleci, sa renunti, insa adevaratul test de iubire il treci doar atunci cand iti vine sa iti iei campii si totusi ramai, pentru ca iti dai seama ca ai mai multe motive sa ramai decat sa pleci, pentru ca “(si) totusi exista iubire/ Si totusi exista blestem/ Dau lumii, dau lumii de stire,/ Iubesc, am curaj si (nu) ma tem!” Adrian Paunescu

Doar iubindu-se foarte mult, la bine și, mai ales la greu, doi oameni pot trai o viața împreuna, pot sărbători împreuna nu eliberarea data de un divorț ci, 50 sau 60 de ani de căsătorie, de bucurii, de impliniri, de vise devenite realitate, de lumi și universuri contruite împreuna, de lecții de viața invatate împreuna, de binecuvântări simtite împreuna. Doar așa iubirea are sens și poate fi traita profund, etern, irepetabil.

Alexandra Mihaescu-Goldstein,

Acasa, 27 Ianuarie, 2020