Hits: 592
“Nu stiam ca floarea amara a singuratatii are daca o atingi pe obraz sunetul unor pasi care pleaca.” Octavian Paler
Capitolul 3
Adio, iubire!
Trecusera mai mult de douazeci de minunte de cand Leah si Fadi stateau nemiscati in mijlocul aeroportului. Suspansul si incordarea pusesera stapanire pe ei. Niciunul nu spunea nimic. In timp ce in capetele lor mii de ganduri explodau asemenea unor bombe, gurile lor refuzau sa se deschida. Isi simteau sufletele goale si preapline in acelasi timp, iar in stomacurile lor mii de fluturi se zbenguiau si se jeleau in acelasi timp.
Nici ea si nici el nu intelegeau cum dracu e impartit norocul, cum de unii se nasc si au parte de tot ceea ce are viata de oferit, mai bun si mai frumos, in timp ce altii, nici macar nu au parte de o picatura de liniste, de frumos, de bucurie, cum de unii au parte de mari iubiri presarate cu focuri de artificii si cu gust de capsuni parfumate, in timp ce altii au parte numai de faramituri, daca au partea si de alea.
Leah muncise ca o apucata toata viata pentru a-si intretine mama si fratele. Orfana de tata de mica, invatase ca, in viata, nimic nu se primeste gratis, ca totul are un pret, ca singura ei avere este ceea ce are in cap si in suflet. Fire indrazneata si perseverenta, Leah s-a luat la tranta cu viata, a invatat pe branci si, oricat de dura ar fi fost viata cu ea nu s-a lasat nicioadata batuta. A mers mai departe cu pumnii stransi si cu gandul ca toate visele pot deveni realitate, atata timp cat crezi in ele si cat muncesti pentru ele. A inteles destul de repede ca a fi femeie intr-o lume a barbatilor este o binecuvantare si un blestem, o provocare dar si o mare raspundere. Si totusi, nimic nu o speria. Stia in sufletul ei ca este capabila sa isi indeplineasca visele. Stia ca daca moartea subita a sotului ei la doar 35 de ani ei nu a reusit sa o puna la pamat, atunci nimeni si nimic nu va reusi sa faca din ea tandari de existenta. Isi jurase ca nu se va mai investi sufleteste in niciun barbat, ca nu va mai varsa o lacrima pentru nimeni, ca nu va mai iubi niciodata…Isi jurase ea multe, saraca, numai ca viata avea alte planuri pentru ea…
Fadi era si el un suflet facut bucati. Trecut prin doua divorturi dezastruoase, cu doua minunatii de copii dupa el, si-a luat viata de la capat la 44 de ani pe alte taramuri, langa alti oameni. Dezamagit de viata, de oamenii purtatori mai mult de masti decat de chipuri, Fadi si-a dedicat viata copiilor, muncii, celor cateva pasiuni care ii dadeau putere si care ii bucurau sufletul si femeii care, credea el, in inocenta lui de copil bun, ca il va face fericit pana la adanci batraneti.
-Leah, te rog, spune ceva…Orice, numai spune ceva. Tacerea asta de gheata ma omoara…
Trezita brusc din cugetarea ei, Leah se uita in ochii lui Fadi cu mila si compasiune, cu iubire si cu regret, cu pasiune si cu disperare, cu viata si cu o imensa dorinta, aceea de a se termina lumea acolo, atunci, fix in acel moment. L-a sarutat usor pe frunte si, cu ultimele ei puteri i-a spus, mai mult soptit
-Adio, iubirea mea imposibila! Sa fii iubit si fericit! Sa ai grija de tine!
Cu o ultima sfortare, Leah si-a insfacat bagajul de mana si a plecat, alergand, spre poarta de imbarcare, in timp ce Fadi, ramase ca lovit de tunet in urma ei.
Dezmeticit si hotarat sa nu lase lucrurile asa, Fadi alerga dupa ea si o ajunsese din urma. O prinse strans de brat si se uita fix si dur in ochii ei de caprioara speriata..
-Leah, nu poti pleca asa. Nu este correct. Te rog, vreau sa vorbesc cu tine, te rog lasa-mi un numar de telefon unde te pot gasi! O apucase cu ambele maini de umeri si o sfredelea cu privirea. Leah ii sustinea privirea, asa cum fac luptatorii in ring, inainte de inceperea luptei.
– Fadi, lasa-ma, ii striga, intr-un moment de rabufnire sufleteasca.
-Nu, nu te las pana nu imi spui de ce ai fugit asa.
-Nu conteaza!
-Ba conteaza pentru mine si inca al dracu de mult. De ce fugi de mine?
– Stii foarte bine de ce…Fadi, te rog, intelege, pentru numele lui Dumnezeu…
-Aici este problema, ca nu inteleg nimic. Te uiti in sufletul meu ca si cum ai vrea sa fugi cu mine la capatul lumii, dupa care fugi, dar singura…Ce sa inteleg, Leah, din nebunia asta? Ce sa inteleg? Ca a dat viata cu noi de pamant, ca ne-a fugit pamantul de sub picioare cand ni s-au intalnit privirile, ca ma uit la tine si ma intreb unde ai fost in tot amarul astia de ani? Ce sa inteleg?
-Nimic! Nu este nimic de inteles, spuse ea ironic. Lasa-ma sa plec, te rog!
-Leah…de ce?
-Pentru ca nu intotdeauna in realitate lucrurile se intampla ca in filme. Pentru ca intre mine si tine sunt mult prea multe bariere. Adio, iubire si se zmulse brusc din stransoarea mainilor lui.
Ramas in urma ei ca o stana de piatra, cu ultimele puteri, ii striga:
-Leah, Leah…te voi cauta peste vieti si peste morti, te voi gasi si nu te voi mai lasa sa pleci…Leah, te rog, intoarce-te….Te rog…Leah, sufletul meu drag….Leah…Siroaie de lacrimi ii udau fata transfigurata de durere, de chin sufletesc, de manie, de tot si de toate, insa Leah era mult prea departe ca sa il mai auda….Singurul zgomot pe care il mai percepea era cel al inimii ei care batea ingrozitor de tare, inima ei, facuta praf in fix cinci minute, inima ei, pe care toata viata a incercat sa si-o pazeasca ca pe cel mai de pret lucru. Alerga si isi spunea in gand niciodata, nicioadata, niciodata…Auzi, Leah…niciodata! Baga-ti mintile in cap! Si in timp ce mintea ei rationala ii striga toate aceste lucruri, sufletul ei ii soptea duios..de ce m-ai omorat, fata frumoasa? De ce m-ai omorat cu mana ta? De ce alergi spre nicaieri? De ce te-ai sinucis? De ce? De multe ori, din pacate, dragostea este plina de contradictii. Una este ceea ce simtim si alta este ceea ce gandim, sau, mai rau, ce spunem. Nu intotdeauna ceea ce credem este la fel cu ceea ce simtim. Ce pacat ca ratiunea si simtirea nu merg intotdeauna pe acelasi drum! Trairi, cuvinte, explozii de sentimente se impleteau naucitor si dureros in fiinta ei de femeie puternica si brusc lovita de iubire, de tren si de destin, in fiinta ei arsa sub atingerea calda a omului care, acolo, in Istambulul cu miros de baklava si parfum oriental ii schimbase viata cu 360 de grade, omul, al carui nume va fi scrijelit pe trupul si pe sufletul ei pentru totdeauna.
Aeroportul incremenise brusc, sub urletele lui Fadi, care, ramas singur, intr-o clipa de nebunie se luase la cearta cu Dumnezeu si cu toti sfintii si care ii cerea socoteala Creatorului pentru gluma sinistra, pentru lovitura pe care i-a dat-o. Si, de acolo de sus, Dumnezeu il privea cu iubire, asa cum un parinte priveste un copil necajit, ii spunea ai rabdare, copilul meu drag, insa Fadi era prea cheaun ca sa mai auda ceva sau pe cineva. Dumnezeu zambea! Stia El de ce zambeste…Obosit si ravasit Fadi se uita la ceas. Mai avea patruzeci de minute pana la decolare. Se uita in jur, trase aer adanc in piept si isi spuse in gand Leah, sufletul meu drag, am sa ma intorc, ai sa te intorci pentru ca povestea noastra nu poate si nu trebuie sa se termine asa, aici si acum….Pleca abatut spre poarta de imbarcare nu inainte de a mai privi o data cerul prin geamul mare, luminat doar de beculetele sclipitoare ale pistelor. In timp ce mergea, se gandea ca Dumnezeul lui a murit si singurele lucruri care i-au mai ramas sunt speranta si, poate, o boaba de noroc, sau poate… nimic.
va continua
Alexandra Goldstein,
Acasa, 31 Ianuarie, 2019
Fii primul care comentează