Pana cand ura ne va desparti!

Hits: 2458

“Nu face din durerea altora bucuria ta!” Seneca

Am 40 de ani. Am fost crescuta intr-o familie de intelectuali care aveau radacini puternice in satul romanesc, o familie cu traditii frumoase si principii sanatoase de viata. Bunicul meu a fost detinut politic, intre anii 1952-1954. A fost luat din pat si dus mai intai la Aiud si apoi tranferat in colonia de munca de la Poarta Alba. A decedat in 1970, cu 7 ani inainte ca eu sa ma nasc. Bunica avea 2 clase, dar a avut o credinta si o ambitie de fier. Femeie singura, cu un copil acasa, mama mea, a batut Baraganul cu traista in spate si a reusit sa isi aduca barbatul acasa. Doi ani cat bunicul a fost arestat, bunica a fost zi de zi batuta si amenintata de Securitate. Au vrut sa ii ia casa, insa bunica s-a batut parte in parte cu ei si a reusit sa pastreze casa, dupa ce si-a turnat, de fata cu Securitatea, o canistra de benzina in cap si a amenintat ca isi da foc.

Am crescut intr-o familie in care nimeni nu a urat pe nimeni, o familie in care au fost iertati si cei mai mari dusmani, cei care i-au dat foc casei bunicilor mei de la Brebu, judetul Prahova, in 1983. Nu numai ca bunica i-a iertat, dar cand viata a dat cu ei de pereti si le-a luat 3 oameni intr-un an, bunica mea a fost acolo langa ei si le-a inteles durerea. Femeie simpla de la tara care credea ca e bine sa ierti si, mai ales atunci cand cineva trece prin pierderea unui om drag, sa-i stai alaturi, macar cu o vorba buna si cu o atitudine decenta.

Toata viata am fost invatata sa respect durerea oamenilor. Fie ca este o durere fizica sau una sufleteasca, tot durere se numeste si trebuie sa o respect, sa ma comport decent, sa traiesc acel moment cu demnitate si integritate. Si eu am pierdut oameni care mi-au facut foarte mult rau. Am zis sa-I ierte Dumnezeu! Recunosc ca, in sufletul meu, mai am nelinisti, regrete si manie fata de ei. Nu sunt perfecta. Nu sunt o sfanta. Mama a fost, bunicile mele au fost, pentru ca ele au stiut sa ierte si s-au dus pe lumea cealalta impacate cu ele, cu lumea. Poate doar mama , care a decedat in 2012, a murit cu regretul ca puiul ei e singur, departe printre straini, eu fiind stabilita in Canada din 2007.

Am fost invatata ca durerea uneste oamenii, indiferent de religia pe care o au, indiferent de orientarea lor sexuala, de apartenenta politica, de greselile pe care le-au facut in viata aceasta, sau in vietile anterioare. Durerea ar trebui sa fie un liant puternic intre suflete, intre oameni, intre povestile si zbuciumul lor. Durerea ar trebui sa fie buretele care sterge orice neintelegere, orice conflict, orice dusmanie. Ar trebui si asta intr-o societate in care oamenii stiu ce inseamna notiunea cuvantului demnitate sau decenta. Din pacate, in Romania, aceste cuvinte nu mai au nicio insemnatate. Sunt doar cuvinte pe care politicienii le folosesc, fara jena, in campania electorala, iar majoritatea liderilor religiosi le folosesc doar ca sa isi impresioneze enoriasii. Cuvinte, doar cuvinte. Rostite mecanic, fara nicio simtire profunda.

Zilele acestea multi romani au cazut examenul de decenta. Inca o data, multi dintre cei care se considera adevarati crestini si-au aratat fata adevarata, de hiene ipocrite. Inca o data si-au aratat caracterul mizerabil, calcand cu bocancii plini de noroi peste sufletul lui Razvan Ciobanu, peste sufletul mamei lui, peste sufletele celor care l-au iubit si l-au apreciat. Inca o data au cantat cu patost Hristos a inviat, neintelegand mesajul profund si spiritual pe care aceste versuri il transmit. Hristos a murit si a inviat pentru noi toti, nu numai pentru ortodocsii heterosexuali, nu numai pentru cei care tin post, fac matanii si se duc la denii. Hristos a inviat pentru noi toti, copiii Lui, creatia lui Dumnezeu. A murit si a inviat pentru mantuirea noastra, a tuturor, pentru bucuria noastra, pentru viata noastra vesnica, pentru a ne darui lumina in suflet acum si pentru totdeauna! Si poate ca tocmai acest lucru ar trebui preotii sa spuna in predica lor. Si poate ca, astfel, oamenii si-ar deschide mai mult mintile si sufletele si poate ca societatea s-ar schimba si oamenii ar invata, cu adevarat, ce inseamna sa respecte durerea aproapelui, sa i-o aline, asa cum Hristos a alinat durerea tutror celor care au alegat la El. Se vorbeste foarte mult de faptul ca trebuie sa avem constiinta hristica, dar, oare, cati dintre cei care vorbesc despre acest lucru o si au, cu adevarat? Hristos nu ar fi scuipat niciodata pe mormantul unui om care a trecut in lumea dreptilor. Niciodata nu s-ar fi bucurat de moartea unui om. “Faca-se voaia Ta, precum in Cer, asa si pe Pamant!” In Cer, Dumnezeu ne iubeste oricum, pentru ca suntem toti copiii Lui, pe Pamant insa lucrurile stau altfel. Pe Pamant durerea nu ne mai uneste, pe unii nici macar nu ii mai impresioneaza..Si totusi, continua sa cante cu patos Hristos a inviat, continua sa inghenuncheze si sa rosteasca Tatal nostru…Continua sa rosteasca simple vorbe, pentru ca asa da bine….Adevarata integritate este cand ceea ce spui este sustinut cu fapte! Pana atunci, raman simple declaratii, pline de sclipiciuri sociale, fara nicio substanta! Hristos a inviat! Pentru mine, pentru tine, pentru Razvan, pentru toti!

Alexandra Goldstein,

Acasa, 6 Mai, 2019